Printr-o tradiţie demult încetăţenită, întreaga omenire marchează, în fiecare an, la 23 iunie, Ziua Mondială Olimpică. Este o sărbătoare instituită de Forumul Olimpic Internaţional şi sărbătorită pe larg, prin numeroase acţiuni şi manifestări cultural-sportive, pe întreg mapamondul. În acest sens, nu face excepţie nici Republica Moldova. În această zi şi pe teritoriul ţării noastre au loc curse şi ştafete olimpice, numeroase competiţii şi manifestări cultural-artistice, dedicate evenimentului remarcabil. De altfel, de la începerea Lunii Olimpice, la mijlocul lui mai şi până acum, pretutindeni în Moldova s-a derulat o suită întreagã de acţiuni, în care au fost antrenaţi pici de la grădiniţe, elevi, studenţi, oameni maturi, sportivi de performanţã, dar şi numeroşi amatori ai sportului, entuziaşti şi veterani, cu toţii alcătuind o mare familie sportivă, olimpică. Este îmbucurător acest fapt, întrucît prin sportul de masă, prin asemenea evenimente pătrunse de spiritul şi ideea olimpică, avem posibilitatea sã menţinem la un nivel cât de cât sportul pentru toţi, cu caracter de masă, în ţara noastră, să descoperim şi să promovăm tinere talente, şi ceea ce cred că e foarte important, să îndrumăm primii paşi în lumea frumoasă a sportului ai celor mici de tot - copiilor de la grădiniţe. Acele întreceri, pe triciclete sau concursuri ale micilor interpreţi, pictori sau declamatori, cadourile şi dulciurile primite în calitate de învingători li se vor întipări în suflet pentru totdeauna. În ciuda situaţiei economice şi financiare, a crizei prin care trece ţara, Luna Olimpică din Moldova, care a culminat cu Ziua Mondială Olimpică, a fost o reuţită. Şi succesul se datoreazã faptului că CNO, Agenţiile Teritoriale Olimpice au simţit mereu sprijinul conducerii Republicii Moldova, a domnului prim-ministru, Vlad Filat, care s-a deplasat la diferite avcţiuni cultural-artistice, conducerii comitetelor executive raionale, altor structuri ale puterii locale. Vreau pe aceastã cale să le mulţumesc în mod deosebit preşedinţilor comitetelor executive raionale care au reacţionat prompt la solicitările noastre, primarilor din raioane şi sate, entuziaştilor şi veteranilor sportului, şi, nu în ultimul rând, directorilor Agenţiilor Teritoriale Olimpice, care au transpus în fapt toate acţiunile preconizate cu ocazia Lunii şi Zilei Mondiale Olimpice. Le sunt tuturor recunoscãtor. Le mulţumesc pentru susţinere şi sprijin. Avem cu toţii acelaşi obiectiv: să susţinem sportul, sportul de performanţã, dar şi cel pentru toţi, care constituie baza piramidei sportului mare.
Cu ocazia Zilei Mondiale Olimpice, adresez, în numele Executivului Comitetului Naţional Olimpic al Republicii Moldova, cele mai calde şi frumoase cuvinte de felicitare sportivilor, antrenorilor şi conducãtorilor de federaţii, tuturor atleţilor şi celor care practicã sportul de masã, entuziaştilor şi veteranilor sportului moldovenesc, specialiştilor din domeniu, dar în egalã măsurã, conducerii republicii, preşedinţilor de raioane şi executivelor raionale, primarilor, profesorilor de educaţie fizică, tuturor celor care, prin munca lor de zi cu zi, contribuie la promovarea Mişcării Olimpice în Republica Moldova, la dezvoltarea sportului nostru.
Ziua Mondială Olimpică în Republica Moldova a fost precedată de o extraordinară seară la Teatrul de Vară. Aici şi-au încheiat cursa, cu Flacăra Olimpicã, membrii Clubului de alergări "Expres". Apoi a urmat un splendid concert avîndu-i drept protagonişti pe cunoscuţi artişti de la noi şi din România. Diverse acţiuni sportive şi cultural-artistice au avut loc în numeroase localităţi săteşti, în centrele raionale şi în municipii.
Apreciem destul de înalt desfăşurarea Zilei Mondiale Olimpice în municipiile Chişinãu şi Bălţi, în raioanele Hînceşti, Orhei, Soroca, Călăraşi, Ialoveni, Căuşeni, Ocniţa, Sângerei, Ungheni etc.
Doresc tuturor susţinătorilor Mişcării Olimpice noi realizări în domeniile în care activează, iar sportivilor şi antrenorilor noi victorii pe arenele internaţionale în numele prosperării sportului naţional, neamului nostru!
Nicolae JURAVSCHI,
preşedintele CNO